AndreiMac:~ andrei$ traceroute google.com
traceroute: Warning: google.com has multiple addresses; using 74.125.87.147
traceroute to google.com (74.125.87.147), 64 hops max, 52 byte packets
1  * * *
2  172.22.40.225 (172.22.40.225)  2569.270 ms  3539.511 ms  4100.634 ms
3  172.22.40.227 (172.22.40.227)  3842.613 ms  1229.760 ms  1482.624 ms
4  172.22.40.31 (172.22.40.31)  1668.579 ms  1057.761 ms  748.677 ms
5  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  2653.828 ms  3501.864 ms  2200.185 ms
6  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  1386.726 ms  1192.855 ms  1289.734 ms
7  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  1099.745 ms  1644.772 ms  2044.377 ms
8  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  2650.769 ms  2868.927 ms  2479.650 ms
9  * hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  1075.374 ms  2022.663 ms
10  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  2285.709 ms  1140.537 ms  1118.328 ms
11  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  2053.805 ms  1915.011 ms  2002.925 ms
12  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  1758.852 ms  1686.257 ms  1961.065 ms
13  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  1579.210 ms  1796.770 ms  1689.911 ms
14  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  2549.748 ms  2048.932 ms  2491.542 ms
15  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  2108.738 ms  1917.163 ms  1940.860 ms
16  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  1939.607 ms  2119.887 ms  1880.690 ms
17  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  137.511 ms  118.934 ms  119.932 ms
18  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  119.961 ms  118.930 ms  109.892 ms
19  hb-in-f147.1e100.net (74.125.87.147)  139.569 ms  139.239 ms  149.974 ms

Pentru cei care urmați nouă, nu cred că am cum să vă încurajez și să vă spun că situația va fi întrucâtva diferită. Trebuie să fiți înarmați cu răbdare, să fiți destul de bine informați dând o mulțime de telefoane și rezistând tratamentului de nesimțire aplicat de mulți funcționari de prin facultate. Dacă din păcate veți avea nevoie de acea diplomă pentru a va înscrie la o altă universitate, de preferat una la o distanță de peste 1000km de București, e foarte probabil să aveți nevoie de ceva mai mult decât răbdare. Recomandabil ar fi să faceți rost de una bucată părinte cadru didactic care, dacă e și angajat al Politehnicii, veți putea savura dulcele gust al ingineriei la câteva săptămâni după examenul de licență. Dacă nu puteți aplica varianta din urmă, atunci fiți ingenioși. Nu doar ingineri.

Pentru colegii mei de an: da, se eliberează diplomele, Rectorat, R308, între 10 și 13. Se plătește o taxă de 15 lei, evident, că doar învățământul superior e gratuit, nu și foaia de hârtie de la sfârșit și primiți diploma de licență, o anexă cu notele din facultate și alte detalii și diploma de Bac, pentru a trasa graficul evoluției cearcănelor din poză pe parcursul ultimilor 4 ani. Iar de luni (31) intră toata lumea în grevă, inclusiv cei de la diplome. Succes!

Am un iPod Touch venit gratis împreună cu Mac-ul pe care iarăși nu aș fi dat banii necesari. Are software-ul upgradat la versiunea 3.0 (upgrade făcut manual, nu aveam de gând să plătesc pentru el) și singurul lucru ieșit din comun pe care l-am remarcat e că se mișcă un pic mai prost decât cel vechi. Momentan îl folosesc pentru câteva aplicații interesante descărcate de pe Apple Store (majoritatea free) și pentru filme. E, într-adevăr, o opțiune destul de convenabilă pentru a lua filmele cu tine în excursii: bateria ține aproape 7 ore în filme, ecranul are o rezoluție foarte bună și interfața e foarte ușor de utilizat.

Dar de la iPod Touch la iPad pare să nu fie o diferență decât de mărime. Într-adevăr, împrumută suportul 3G de la iPhone, dar prezența aceluiași sistem de operare transformă un dispozitiv care nu poate fi folosit ca un PDA adevărat într-unul care nu poate fi folosit nici măcar ca un tablet PC adevărat. Cel mai enervant lucru cu care mă confrunt la iPod este lipsa desavârșită a oricărui fel de interacțiune cu sistemul de fișiere, ceea ce te împiedică să îți organizezi fișierele pe dispozitivul respectiv… ce să mai vorbim de a le edita.

iPad-ul suferă de aceeași tâmpenie: nu există Finder și nici un alt mod de a interacționa cu el în afara aplicațiilor din stoc sau descărcate de pe Apple Store. Au mai adăugat suportul pentru cărți electronice dar împreună cu el și un nou magazin electronic de cărți, care te forțează să depinzi în totalitate de ei.

Una peste alta, iPad mi se pare un dispozitiv pe care efectiv nu poți lucra. E o jucărie drăguță pentru zilele în care n-ai ce face și stai în fotoliu iar un laptop ți se pare prea greu de ținut în brațe. Un moft prea scump pentru ceea ce este (un moft) dar destul de ieftin încât să îți ia ochii. Înțeleg că Mac OS nu e interfața ideală pentru un touchscreen (deși e un pic mai puțin înghesuită decât un Windows, spre exemplu) dar atunci când e vorba de un dispozitiv pe care nu îl mai poți căra în buzunarul de la blugi, parcă te aștepți să poți să fii un pic mai productiv datorită lui, ca să merite cărat, nu?

Nevertheless, on a laptop, I strongly believe that hibernation is a must. Basically, when choosing between sleep and hibernation it’s like choosing between sacrificing the speed of restoring your machine to gain a little more battery life and the other way around.

By default, MacBook Pros know how to enter only sleep mode when you close the lid, which is pretty cool if you like to brag about how fast your laptop “comes back to life” right after you raise the lid again. But you still lose battery power during sleep mode and when you’re on the run this might be far from ideal. The only time a MacBook Pro will hibernate is when it will drastically run out of battery, and this mode is called “safe sleep” and it’s completely automatic.

To determine the current mode for your machine, type the following in a Terminal:

AndreiMac:~ andrei$ pmset -g | grep hibernate
 hibernatefile    /var/vm/sleepimage
 hibernatemode    1

The possible values you can see here are the following:

• 0 - Legacy sleep mode. Saves everything to RAM, very fast sleep, but without the “safe sleep” option if it runs out of battery. Careful with this one.
• 1 - (mine, as above) Saves RAM contents to disk, equivalent of “safe sleep”. Basically, old-school hibernation that doesn’t drain any battery. Slow on sleep and wake up.
• 3 - Just like “legacy sleep” mode, but with “safe sleep” enabled, so it enters RAM sleep mode but hibernates when it runs out of battery. This should be your default options if you haven’t changed it before.
• 5 - Similar to 1, but only if you enable “Secure virtual memory” in System Preferences
• 7 - Similar to 3, but only if you enable “Secure virtual memory” in System Preferences

To change your current sleep mode, use the following command:

sudo pmset -a hibernatemode 1

To make this process faster, define two aliases:

alias hibernate_on="sudo pmset -a hibernatemode 1"
alias hibernate_off="sudo pmset -a hibernatemode 3"

Add these lines to your /Users/<username>/.bash_profile file and run

source .bash_profile

That’s it. Now you can decide how your laptop will go to sleep.

Here is an excerpt from their announcement:

END OF LIFE FOR NETWORK SECURITY 1, NETWORK SECURITY 2, AND FUNDAMENTALS
OF WIRELESS LANS

Cisco Networking Academy has announced the end-of-life dates for the
following courses:

* NETWORK SECURITY 1 (NS1)
* NETWORK SECURITY 2 (NS2)
* FUNDAMENTALS OF WIRELESS LANS (WLANS)

The last day to create new instructor classes for these courses is
NOVEMBER 30, 2009. The last day to create new student classes for these
courses is JULY 31, 2010. The Networking Academy Support Desk will continue
to provide Academy Connection support for these courses until JULY 31,
2010.

Academies are encouraged to offer the new CCNA Security course that was
released on July 24, 2009. CCNA Security provides more up-to-date and
relevant content and helps students prepare for the Cisco CCNA Security
certification.

More info available here and here.

Biletul de acces era de doar 10 lei, bilet cu care puteai să petreci toată noaptea în cinematograf, hrănit cu popcorn, nachos și cola. Se putea alege să participi la sălile de maraton (care au fost 4, în final, deși inițial fusese rezervată doar una), caz în care trebuia să stai acolo toate cele 10 ore, sau puteai să te plimbi între săli și să participi la orice film care rula, la întâmplare. Pentru maraton au rulat cinci filme și condițiile pentru câștiguri erau două: dacă rezistai la cel puțin două filme primeai automat încă o invitație de două persoane la orice film. Dacă rezistai la toate filmele, participai la o tombolă unde se puteau câștiga 3 abonamente la Movieplex. Evident, nu am câștigat.

Trebuie să recunosc că a fost cel puțin interesant. E o oarecare experiență să stai aproape 12 ore într-un cinema. Au rămas foarte multe persoane până la sfârșit, mult mai multe decât m-aș fi așteptat. Au venit o singură dată să ne verifice cu lanternele dacă nu dormim; regulile spuneau că, din motive de fair-play, cine e prins dormind în scaun este descalificat dar nu cred că a fost nimeni dat afară.

Singurul lucru care m-a deranjat a fost faptul că, după vreo patru ore, în toaleta bărbaților începuse să se fumeze pe ascuns, într-o fericire, deși nu era permis. Bineînțeles că s-a creat și o mizerie de nedescris acolo, foarte tipică pentru habitatul românului care nu înțelege de ce o regulă de bun simț e totuși o regulă.

Am văzut următoarele:

1. Halloween 2. Nu l-am văzut pe primul iar după un scurt briefing mi-am dat seama că nu am pierdut nimic. E genul filmului horror clasic în care criminalul, o namilă dă om, vine încet, nu vorrbește, poartă mască, nu poate fi rănit și omoară tot ce mișcă, în timp ce toată lumea urlă. Totuși, deși el nu fuge niciodată, nimeni nu scapă… Previzibil, plictisitor, scârbos, lipsit de idei. Nota: 3/10.

2. Final Destination 4. A fost digital și 3D, ceea ce automat face un film mai plăcut, oricât de prost ar fi. Scenariul și actorii au fost la pământ, dar efectele vizuale și 3D extrem de spectaculoase. Din nou previzibil, dar fazele în care aveai impresia că îți intră în ochi tot felul de obiecte au meritat. Nota: 5/10.

3. Saw 6. Despre seria Saw nu pot spune ca este chiar neinteresantă, pentru că fiecare film aduce, totuși, cel puțin o idee sau o întorsătură de situație. Problema mea cu filmele Saw este mai degrabă faptul că au un raport destul de prost între efort și rezultat. Cu alte cuvinte, alții reușesc să facă seriale în care un episod conține la fel de multe elemente ca și un film Saw, în condițiile în care un serial poate avea 24 de episoade într-un an iar cei care produc Saw scot doar un film… Nota: 6/10.

4. Pandorum. Pandorum chiar a avut o poveste interesantă și actori credibili. Un pic prea puțin spectaculos grafic, filmul aduce destul de mult cu Event Horizon, dar are un final care se leagă mult mai bine de poveste. Nota: 7/10.

5. District 9. District 9 era singurul film pe care îl mai văzusem și, deși știam acțiunea, m-a ținut lipit de ecran destul de tare încât să îmi bag fără să vreau degetele în sosul de nachos. Totuși, District 9 mi se pare un film de excepție, de un realism și o credibilitate pe care cu greu le mai găsești în filmele de astăzi. Nota: 9.5/10.

Au mai anunțat la sfârși că este posibil să organizeze “Maratorul dragostei” și “Maratonul 3D”. Pentru primul cred că nici măcar eu nu rezist 10 ore de filme siropoase…

This morning I noticed that after coming out of hibernation everything started working really slow, with a high CPU percentage and a lot of hard drive activity, and one “new” process in the list, “find” that seemed to take up all these resources.

I’ve done some research on the net for this one and here’s what I found out, in case anyone else faces this, too.

Apparently this does a little more than just the old “find” executable in UNIX/Linux, with regards to system maintenance, like rotating log files, clearing old caches, etc.

MAC OS X has certain scripts that run daily, weekly, monthly. One of them is to build the local database used for the “locate” command, something similar to what “updatedb” does on other systems. In OSX, “find” does this update so, from time to time, it will take up a little more resources to index all the files on your file systems.

In earlier systems, like OSX 10.3, these were called “cron jobs” and were launched by the cron daemon. Currently the launchd daemon is responsible for this. Cron was usually set to run its tasks during the night, so shutting down or sleeping the computer during the night will cause launchd to start right away in the next morning.

I also found out that the “find” database has nothing to do with Spotlight which makes me wonder why are they both still around. I really doubt that there are any scripts or commands that use this database, since the way it gets updated is quite nondeterministic.

So just let it run and do its thing.

Deja seara nu prea mai ramaseseră decât carcasele și cam toate monitoarele. Daca vreți un monitor de kko pentru o cameră de supraveghere, de exemplu, go get it. Nu vă întreabă nimeni nimic.

PS: participarea e gratis, evident, nu?

AndreiMac:~ andrei$ whois microsoft.com

Whois Server Version 2.0

Domain names in the .com and .net domains can now be registered
with many different competing registrars. Go to http://www.internic.net
for detailed information.

MICROSOFT.COM.ZZZZZZ.MORE.DETAILS.AT.WWW.BEYONDWHOIS.COM
MICROSOFT.COM.ZZZZZ.GET.LAID.AT.WWW.SWINGINGCOMMUNITY.COM
MICROSOFT.COM.ZZZZZ.DOWNLOAD.MOVIE.ONLINE.ZML2.COM
MICROSOFT.COM.ZZZOMBIED.AND.HACKED.BY.WWW.WEB-HACK.COM
MICROSOFT.COM.ZZZ.IS.0WNED.AND.HAX0RED.BY.SUB7.NET
MICROSOFT.COM.WILL.LIVE.FOREVER.BECOUSE.UNIXSUCKS.COM
MICROSOFT.COM.WILL.BE.SLAPPED.IN.THE.FACE.BY.MY.BLUE.VEINED.SPANNER.NET
MICROSOFT.COM.WILL.BE.BEATEN.WITH.MY.SPANNER.NET
MICROSOFT.COM.WAREZ.AT.TOPLIST.GULLI.COM
MICROSOFT.COM.TOTALLY.SUCKS.S3U.NET
MICROSOFT.COM.SOFTWARE.IS.NOT.USED.AT.REG.RU
MICROSOFT.COM.SHOULD.GIVE.UP.BECAUSE.LINUXISGOD.COM
MICROSOFT.COM.RAWKZ.MUH.WERLD.MENTALFLOSS.CA
MICROSOFT.COM.OHMYGODITBURNS.COM
MICROSOFT.COM.MORE.INFO.AT.WWW.BEYONDWHOIS.COM
MICROSOFT.COM.LOVES.ME.KOSMAL.NET
MICROSOFT.COM.LIVES.AT.SHAUNEWING.COM
MICROSOFT.COM.IS.NOT.YEPPA.ORG
MICROSOFT.COM.IS.NOT.HOSTED.BY.ACTIVEDOMAINDNS.NET
MICROSOFT.COM.IS.IN.BED.WITH.CURTYV.COM
MICROSOFT.COM.IS.HOSTED.ON.PROFITHOSTING.NET
MICROSOFT.COM.IS.GOD.BECOUSE.UNIXSUCKS.COM
MICROSOFT.COM.IS.A.STEAMING.HEAP.OF.FUCKING-BULLSHIT.NET
MICROSOFT.COM.IS.A.MESS.TIMPORTER.CO.UK
MICROSOFT.COM.HAS.A.PRESENT.COMING.FROM.HUGHESMISSILES.COM
MICROSOFT.COM.FILLS.ME.WITH.BELLIGERENCE.NET
MICROSOFT.COM.CAN.GO.FUCK.ITSELF.AT.SECZY.COM
MICROSOFT.COM.ARE.GODDAMN.PIGFUCKERS.NET.NS-NOT-IN-SERVICE.COM
MICROSOFT.COM

- Am fost întrebat în tren, de către o doamnă, dacă prind posturi TV pe laptop iar persoana a fost destul de dezamăgită de raspuns. Tinând cont de întrebare, n-am mai încercat sa ii explic utilitatea unui laptop, deci concluzia a fost că nu prea merită să dai bani pe un laptop doar ca să “calculezi” pe el, că dacă tot nu-l vezi pe Dan Diaconescu tot degeaba … mai ales dacă e și Mac.

Organizare

Începând cu primele zile ale primului an, te vei găsi (hopefully!) pe niște liste din care vei afla în ce grupă ai fost repartizat. O grupă are în jur de 20-25 de oameni, cam cât o clasă de liceu și, cel puțin pentru început, aceia vor fi colegii tăi cei mai apropiați. Grupele formează serii. De regulă, o serie are 4 sau 5 grupe. Pe parcursul anilor mei de facultate au existat 3 serii la specializarea Calculatoare, deci poți să îți faci o idee despre cam câți oameni sunt în același an cu tine.

Numele grupei va fi unul asemănător cu “314CA”. Din codul acesta, prima cifră (3) este constantă a doua reprezintă anul (întâi) iar a treia reprezintă numărul grupei în cadrul seriei (a 4-a grupă). Cele două litere specifică seria. Spre exemplu, la calculatoare au existat seriile CA, CB și CC, în timp ce la Automatică au fost seriile AA, AB și AC. Ca să rezumăm, dacă ești în anul 3, în a doua grupă a seriei CB, de exemplu, atunci vei fi în grupa 332CB. Clar?

Orar

Tot cândva în primele zile vei primi și orarul, care poate părea un pic confuz la prima vedere, dar dacă ai de gând să fii inginer trebuie să poți să te descurci cu el. Unele materii le vei face doar o dată la două saptămâni, altele vor fi repartizate diferit în funcție de grupe. Se va da un orar pentru fiecare serie, așa că uită-te pe coloana grupei în care ești pentru a-ți deduce orarul săptămânal. Nu te aștepta ca orarul să arate la fel de “compact” cum era în liceu, cu orele unele după altele. Vei avea o mulțime de ferestre (și situația nu se va îmbunătăți nici măcar în ultimul an). E posibil ca în unele zile sa ai două ore dimineața, de la 8 la 10 și altele seara, de la 18 la 20, la fel de probabil cum e și să ai zile cu 10 sau chiar 12 ore. Asta e, vor fi avantajați cei care stau aproape de facultate (Regie).

Un semestru va avea 14 săptămâni. Deci fiecare materie va avea (cel mult) 14 cursuri și 14 laboratore/seminarii.

Orele din orar (adică cele pe care le vei petrece mai mult sau mai puțin la facultate) sunt de mai multe feluri. În liceu toate erau “ore” în care profesorul preda, voi scriați, se dădeau teste sau foloseați echipamente de prin laboratoare. La facultatea noastră, orele sunt, în cea mai mare parte, împărțite în: cursuri, seminarii și laboratoare.

Cursurile sunt ținute de un profesor (de regulă profesorul titular, responsabil pentru acel curs, dar mai sunt și excepții). Cursul se ține cu toată seria, deci cu toate cele 4-5 grupe din ea, într-o sală care poate să acomodeze atâția studenți. Sălile de curs sunt, în general, EC004, EC105, EC001, EC101 și AN030 împreună cu AN010 (ultimele două sunt în Rectorat), asta doar ca să știi în caz că le auzi pomenite pe undeva. În teorie, cursul reprezintă o expunere din partea profesorului la care tu asiști și iei notițe. Mulți profesori încep să folosească proiectoarele și slide-urile pentru a prezenta lecțiile. Dacă profesorul folosește slide-uri, poți sta liniștit și poți nota doar ceea ce se discută, pentru că în mod sigur vei avea și tu acasă acces la acele slide-uri, deci poate să nu fie nevoie să scrii. Dacă, însă, profesorul scrie pe tablă (mai ales în primii 2 ani), e recomandabil să îți iei notițe. Prezența la curs nu este obligatorie, decât în cazul anumitor profesori. Totuși, e util să mergi, măcar până te convingi singur. Unii profesori obișnuiesc să dea și scurte teste la curs (5-10 min), a căror notă intră în nota finală. După cum deja ți-ai dat seama, acesta este unul dintre modurile de a face prezența… fără a face prezența. Cursurile au, în general, 3 ore, deși sunt și unele de 2 ore. Profesorul decide dacă și când se dau pauze. Nu “sună” nimeni

Seminariile seamănă cel mai mult cu orele din liceu și cele mai multe le vei avea în anii 1 și 2. Un seminar se ține cu o singură grupă, foarte rar cu două, iar în timpul lui se rezolvă probleme și se fac diverse aplicații. Sălile de seminar seamănă cu sălile de clasă din liceu. La seminar vei avea un asistent care va “conduce” seminarul, va da lucrări, va scoate la tablă (credeai că ai scăpat?) și va da note. De multe ori asistentul e student în anii terminali sau proaspăt absolvent, dar se întâmplă ca seminarul să îl țină chiar însuși profesorul (ceea ce te va duce cu gândul la întrebarea de ce nu a vrut nimeni să fie asistent la materia asta sau de ce nu a acceptat proful pe nimeni?). O materie are ca parte “practică” fie un seminar, fie un laborator. Seminariile sunt la materiile mai teoretice (matematicile din primii ani precum și alte materii care încep cu “teoria…” sau “analiza…”). E bine să fii activ la seminar, atât pentru notele pe care le primești cât și pentru că ai ocazia să discuți direct cu cineva care îți poate explica direct ceva ce nu ai înțeles. De obicei la toate seminariile se iau note mari pentru că în multe cazuri activitatea contează mai mult decât calitatea ei. Cu alte cuvinte, încearcă să ieși la tablă chiar dacă nu știi, așa vei învăța cel mai bine. La seminarii se face prezența, dar unii țin cont doar de activitate. Nota de la seminar e un procent stabilit din nota finală. Uneori vei primi teme pentru acasă, dar temele sunt destul de rare la semiarii.

Laboratoarele, 98% dintre ele, se țin în săli cu… calculatoare, evident, dacă ești la calculatoare. Prin anul întâi vei trece și prin laboratoare de fizică (cu niște echipamente cărora ai să vrei să le faci poze cu telefonul, neștiind dacă o să îți mai fie dat să vezi așa ceva vreodată), în anul doi prin unele de electronică digitală și analogică iar în rest, cam tot ceea ce vei lucra în laborator se va face pe calculator. De regulă, fiecare laborator are o tematică iar conținutul său îl vei găsi la începutul săptămânii pe Internet. Vei avea nevoie de un număr minim de prezențe la laboratoare pentru a intra în examen și vei obține și o notă pe fiecare laborator. De regulă ți se dă să programezi ceva, să configurezi, etc și ți se dau și fișierele și aplicațiile de care ai nevoie. Laboratorul te evaluează la sfârșit sau pe parcursul laboratorului și vei avea o notă proporțională cu cât ai lucrat. Mediul e destul de relaxant, poți să ceri ajutorul colegilor sau laborantului, să nu îți imaginezi că e ca la examen, deși se pun note. În multe laboratoare se va lucra pe perechi, tu împreună cu un coleg, deci găsește-ți pe cineva cu care lucrezi bine. Cele mai multe laboratoare rulează Linux. Nu te speria, după primul semestru din anul întâi vei avea și tu Linux pe calculatorul de acasă. Vrând sau nevrând.

La majoritatea materiilor cu laborator vei avea și teme de casă. Temele de casă (cele de programare) nu le vei face în 30-60 de min, precum cele din liceu, ci unele îți vor lua câteva zile. În medie, se dau cam 5 teme pe parcursul unui semestru, la o materie, la interval de 2+ săptămâni. Temele se dau pe Internet, se fac pe calculator, se trimit pe Internet, se corectează și îți afli nota tot de pe Internet. Pentru mulți, temele sunt principalul motiv de absență de la cursuri. Temele au un deadline pe care dacă îl depășești vei pierde progresiv, câte un procent din nota maximă, pe zi. Unul dintre puținele lucruri automatizate și eficiente în această facultate este reprezentat de sistemul de detectare a temelor copiate. Nu te sfătuiesc să riști să îl “testezi” Da, după cum ai presupus, îți trebuie un punctaj minim și din aceste teme pentru a intra în examen.

Notare

Sistemul de notare e propriu fiecărui profesor. Există niște considerente generale în regulament după care ar trebui să se ghideze, dar realitatea arată că fiecare poate să modeleze acele considerente pentru a obține sistemul de notare pe care îl dorește. Unii profesori au un sistem de notare destul de complicat, dar acest lucru îl vei afla în mod sigur de la primul curs (o notă foarte realistă aici: acesta e principalul motiv pentru care mulți vin la primul curs, mai ales în anii mai mari). Nota poate fi compusă din prezența la curs (eventual ceva lucrări de la curs), laborator/seminar, teme de casă, eventual un proiect și examenul final. Ca o aproximare, de regulă examenul final plus cel parțial înseamnă cam 30-40%, laboratoarele+temele(sau proiectul) înseamnă cam 50-60% și prezența la curs un procentaj mic.

Examenul parțial se dă prin săptămâna 7-8 și cuprinde materia din primele câteva săptămâni. NU se dă la toate materiile, iar uneori profesorul va supune la vot dacă studenții vor să dea parțial sau nu. Avantajul lui este că se dă din relativ puțină materie și mai scurtează din cursurile de învățat pentru cel final. Dezavantajul lui este că, spre diferență de cel final, nu ai o perioadă în care să stai acasă și să înveți, ci se dă într-o săptămână normală de facultate. Unii profesori pot impune restricții cu privire la nota minimă pe care trebuie să o iei în parțial pentru a avea dreptul să intri în examenul final. Dacă pici parțialul, aproape întotdeauna poți să în refaci ca pe un examen separat, în sesiune. Nu îl amâna intenționat, totuși.

Examenul final se dă în sesiune. Sesiunea reprezintă o perioadă de 4 săptămâni de la sfârșitul fiecărui semestru, în care sunt programate examenele tuturor materiilor. Datele de examen se stabilesc de comun acord cu studenții, daca profesorul nu impune anumite date. În luna de sesiune nu se fac ore, deci programează-ți eficient timpul pe care îl petreci acasă pentru a te pregăti pentru examen. Examenele se dau cu una, două sau trei grupe deodată, în funcție de cum preferă profesorul și câte grupe are. Rezultatele se comunică de multe ori în aceeași zi, peste câteva ore, timp în care te vei duce să bei o bere sau un suc în Piranha. Dacă nu se comunică imediat, se vor afișa pe Internet în câteva zile. Te poți duce apoi la profesor să îți treacă nota în carnet. Carnetul nu e obligatoriu, poți să nu îți treci nicio notă în el dacă nu dorești.

Dacă se întâmplă să pici o materie, fie din cauza punctajului insuficient de pe parcurs, fie din cauza examenului final, vei putea să redai acel examen într-o sesiune specială, de restanțe, în septembrie, când se vor da din nou toate examenele din timpul anului (cu alte subiecte ). De asemenea, dacă nu ai nicio restanță, poți alege să redai anumite examene pentru a-ți mări nota. Nu mă întreba ce se întâmplă dacă iei o notă mai mică decât cea inițială, întreabă-ți profesorul. Înainte de examen. Eu nu am dat niciodată un examen de mărire de notă, dar în mod sigur vei avea colegi care abia așteaptă, deci vei afla oricum mai multe la momentul potrivit. Cât despre restanțe, prima e “gratis”. Nu glumesc, dacă pici și examenul de restanță, vei putea da din nou examenul anul următor, dar vei începe să plătești pentru el o sumă de bani proporțională cu numărul de credite ale materiei respective. Nu am avut nici restanțe, dar știu că regulamentul lor se schimbă des, deci interesează-te din timp dacă ești într-o astfel de situație. De asemenea, ai grijă că nu poți pica decât un numar maxim de materii ce reprezintă n credite dintr-un semestru pentru a putea trece în semestrul următor. Pentru valoarea lui n, adresează-te secretariatului.

Sfaturi

Odată cu trecerea timpului se va trezi în tine impulsul de a nu mai merge la (toate) cursurile. Crede-mă. Majoritatea cursurilor nu vor avea prezența ca factor din nota finală, dar, mai ales la cursurile unde trebuie să iei notițe, o foaie scrisă de tine este infinit mai valoroasă decât una scrisă de un coleg, care scrie ca pentru sine. Deci, dacă poți, mergi la cursuri și ia-ți singur notițele.

Ține-ți cursurile ordonate, pe foi A4. Cursurile se împrumută des, mai ales în perioada sesiunii și astfel îți va fi ușor să scoți și să adaugi pagini din el.

Laboratoarele și seminariile sunt extrem de utile. Dacă ai de gând să tratezi cu lejeritate cursurile, mergi măcar la laboratoare și seminarii. Vei învăța o mulțime de lucruri utile și pentru examen, și pentru temele de casă și vei putea pune întrebări asistenților (care, de regulă, sunt și cei care au dat temele).

Deși poate ți se pare un snobism sau o investiție prea mare, încearcă să îți iei un laptop. Dacă ți se pare un snobism, ok, nu-ți lua, dar ai să începi să te convingi singur de ce te-am sfătuit să o faci. Câteva motive: ai cu tine toate fișierele de care ai nevoie, documentații pentru facultate cât și materiale pentru entertainment; poți să lucrezi la o temă în ferestrele din orar; poți să faci timpul să treacă mai repede la un curs plictisitor; poți să lucrezi la alte lucruri (job, hobby-uri) când ai timp; poți să lucrezi cu programele cu care ești tu obișnuit la laboratore (fără să te întrebe nimeni de licențe); unele laboratoare au calculatoare slabe și vei termina mai repede sarcinile de laborator lucrând pe un calculator puternic; ai la dispoziție un spațiu imens pentru a lua notițe; poți trimite teme direct de la facultate, iar lista poate continua. Sper ca atunci când vei fi tu la Calculatoare, să existe o rețea wireless bine pusă la punct, așa cum nu am avut noi parte.

Caută materiale ajutătoare pentru materiile tale. Site-ul acesta este un bun punct de pornire, dar poți găsi multe lucruri pe Internet. De la cărți până la subiectele favorite ale profesorilor la examene. Învață să cauți pe Google. Știu ce zic și știu că mulți, deși cred, nu știu să folosească Google.

Încearcă să nu lași lucruri pe ultimul moment (pregătirea unui test sau temele). Facultatea are tendința de a-ți crea nopți nedormite în cele mai inoportune perioade. Gestionează-ți cu seriozitate timpul.

Și, nu în ultimul rând, folosește-te de cea mai importantă resursă a facultății: oamenii. Colegii tăi, colegii mai mari, asistenții și laboranții, cei apropiați de vârsta și interesele tale, sunt oameni de la care vei învăța enorm. Ajută-i și vei fi și tu ajutat, fă-ți prieteni pentru că vei avea doar de câștigat mai târziu. Încearcă să respecți munca și efortul și să vezi un beneficiu în fiecare lucru pe care trebuie să îl faci, oricât de absurd. În fond, ai venit la facultate ca să ieși mai bun decât ai intrat, nu?

Îți doresc mult succes!

Andrei.

The keyboard layout allows the usage of the Option key (Alt) in the following combinations to obtain Romanian-specific characters:

• opt+a = ă
• opt+q = â
• opt+i = î
• opt+s = ș
• opt+t = ț

Add Shift to the above combinations to obtain capitalized letters.

INSTALLATION: simply copy the .keylayout file to /Library/Keyboard Layouts (it might be empty by default, but the directory should be there) then restart at least System Preferences (in my case, I didn’t even have to log off) and you’ll find the new layout in System Preferences > International > Input Menu. You can also check “Show input menu in menu bar” to quicky be able to change between layouts.

Download Romanian Programmers’ Keyboard Layout for Mac

În primul rând, ciudățenia vine din faptul că e un singur examen pentru toate masterele de la calculatoare, deși există mastere de grafică, de arhitectura calculatoarelor, de rețele, de tehnologii web, inteligență artificială și multe altele, unul chiar și de management. Examenul se dă la 4 materii “reprezentative” pentru studentul calculatorist:

• Programare Orientată pe Obiecte (pe care la examen l-au generalizat la mai simplul “Limbaje de programare”)
• Calculatoare Numerice
• Algoritmi
• Baze de date

O tentativă de a adapta conținutul examenului pe masterul fiecăruia este posibilitatea de a-ți schimba o singură materie din cele patru cu o alta dintr-o mulțime un pic mai largă.

Nu am nimic împotriva acestor materii pentru că își au locul binemeritat în programa celor patru ani și nici nu am să comentez despre felul cum au fost ținute un curs sau altul pentru că sunt condiții diferite pentru studenți diferiți. Lucrul pe care nu pot să îl înțeleg este, însă, de ce examenul de admitere la master arată ca un examen de bacalaureat, cu subiecte comune pentru absolut toți, din materii care nu au legătură cu masterul ales. Înțeleg utilitatea unui examen general în momentul în care acesta se dă la absolvire, pentru a rezuma cunoștințele celui care termină o formă de învățământ (măcar utopic vorbind). Dar pentru a fi admis undeva nu trebuie să ți se dovedească competența în acel domeniu? La urma urmei scopul unui examen de admitere este de a-i selecta pe cei mai buni, ceea ce, corespunzător contextului local, îi evidențiază pe cei mai capabili pentru… entitatea de învățământ ai căror studenți vor să devină.

În plus, examenul durează doar două ore pentru toate cele patru materii, ceea ce e adecvat și suficient pentru subiectele ce trebuie rezolvate. Problema este, însă: în ce fel poți să determini nivelul de cunoștințe al unui candidat din subiecte ce se rezolvă, se scriu pe foaie și se mai verifică o dată, totul în 30 de minute? În final, examenul creează iarăși impresia de loterie. Spre exemplu, la Calculatoare Numerice a fost un singur subiect, cu patru subpuncte, toate despre același lucru. Până și la cele mai urâte examene, de electronică ți se cer 2-3 subiecte de teorie care, chiar dacă înseamnă <=10% din materie, sunt oarecum reprezentative pentru materia respectivă (poate și din cauză că studenții știu la ce să se aștepte). Dar cât de reprezentativ poate fi un singur subiect?

În orice caz, fără să știu dacă în alți ani s-a mai folosit aceeași metodologie de admitere și examen la master, am sentimentul că se va face o departajare exact pe baza materiilor fără legătură cu masterul respectiv, așa cum la admitere, în căruța de note de 10 și 9.90 se face departajarea după Bac, unde mulți potențiali ingineri pierd la materii precum limba română…

Anul acesta au fost 584 de studenți înscriși la 23 de programe de master (aproximativ 46 de opțiuni dacă luăm în considerare și opțiunea de loc cu taxă pentru fiecare).

Am trimis de două ori și fax cu modemul (că doar “fax” era scris mare, ca feature foarte important) dar nu i-am văzut utilitatea. Începusem sa citesc tutoriale de phreaking (hacking în rețeaua telefonică) dar n-am avut curajul să instalez vreodată așa ceva, deși erau relativ ușor de construit. Un prieten reușise o metoda foarte “subtilă” de a nu intra în vizorul Romtelecom, acela de a nu taxa pe nimeni care îi apelează numărul. În orice caz, un lucru care mi se părea util atunci era faptul că reușisem să îmi configurez modemul pe post de robot telefonic, ceea ce pe vreme centralelor analogice Romtelecom era un lucru de care nu auzise aproape nimeni. Mai mult chiar, puteam să înregistrez toate convorbirile ce aveau loc la telefon. Ca fapt divers, eu am renunțat la Romtelecom înainte de a ajunge să migreze și rețeaua din cartierul nostru.

Epoca dial-up-ului m-a ținut destul de mult și foloseam internetul în special pentru e-mail (aveam adrese la home.ro și usa.com) și mIRC. Am folosit mIRC-ul mulți ani, până prin clasa a 10-a sau a 11-a și am trecut destul de greu la Yahoo Messenger. Nu pentru că aș fi avut o afinitate pentru el (n-am avut niciodată!) ci pentru că majoritatea aveau cont, îl foloseau, dar eu nu. Chiar și așa, m-am convins greu să trec pe YM și am făcut-o treptat, în mai multe rânduri, cu mai multe conturi ale căror parole le-am uitat și am stat destulă vreme cu 3-4 contacte în listă, cam ceea ce cred că s-ar întâmpla acum dacă aș trece pe MSN. Îmi amintesc și acum ce simplu si lightweight era YM pe la versiunea 4,5. Pe mIRC am cunoscut mulți și era o metodă distrativă de a pierde timpul. Unele net cafe-uri rulau DOAR mIRC (nici măcar nu te lăsau să accesezi site-uri), atât de mare era “cererea”. Aveam nickname înregistrat pe Undernet, pentru cine își mai amintește bătaia de cap cu adresele de e-mail acceptate și tot înregistrarea nickname-ului m-a făcut să învăț să folosesc web proxy-uri. Toate astea s-au întâmplat destul de multicel înainte de a intra la liceu.

Mai târziu am descoperit Kazaa, care încă nu avea spyware și Audiogalaxy, cu Satellite-ul lor, o aplicație de o simplitate incredibilă. Napster nu am folosit. Când poți să downloadezi doar 12 MB pe oră trebuie să o faci cu cap. Ajunsesem să îmi cunosc absolut toată colecția de muzică, pe de rost, și nu trăgeam decât ceea ce îmi plăcea într-adevăr mult. Pe partea de software, cumpăram Chip, pentru că CD-ul era o sursă bună de programe (shareware, ce-i drept) pe care altfel nu îmi permiteam să le downloadez. Nu știu acum cum e, nu mai cumpăr nicio revistă cu CD sau DVD dar nu îmi imaginez că acum se mai vând astfel de reviste pentru vreun alt motiv decât conținutul efectiv al revistei. Am prins ComputerGames de la primul număr, o revistă superbă care, din păcate, n-a supraviețuit decât foate puțin. Apoi am continuat cu Level (muuuulte numere) și PC Magazine (mai puține numere).

Cândva, în timpul gimanziului, mi-am upgradat calculatorul la un Celeron la 400 MHz cu vreo 96 MB RAM și un HDD de 13 GB, absolut imens. Înainte de a intra la liceu, am avut un Athlon K7 la 1200 și cred că 256 MB RAM. Ne împrieteniserăm cu cei de la o firmă (Quatronix, îi fac reclamă pentru că mi-a plăcut de ei) care ofereau mici discounturi pentru clienții pe care îi aduceam și ofereau prețuri bunicele pentru componentele second hand de care vroiam să scap.

În liceu mă așteptam ca situația să stea mult altfel decât în școala generală, mă așteptam să întâlnesc o mulțime de oameni pasionați, ca mine. Realitatea a fost că cei care aveau calculatoare erau destul de puțini, dar de data aceasta era dintr-o lipsă de interes. Apoi, cei cu adevărat pasionați s-au redus cam la … o persoană din clasa mea. Un pic dezamagitor. Eram clasă de informatică și de-abia la facultate am aflat că am fost printre fericiții care chiar au făcut informatică în liceu și, mai mult chiar, începând din clasa a 9-a. Și C++, nu crappy-Pascal. Mi-a plăcut informatica din liceu și pentru asta trebuie să îi mulțumesc doamnei profesoare Neagu Violeta, fără de care e prea puțin probabil să mai fi dezvoltat o pasiune pentru informatică și fără de care în mod sigur nu aș fi participat la numeroasele concursuri de la care de multe ori m-am întors cu premii.

Cândva pe perioada liceului am mai făcut un upgrade, la un Athlon XP 1800+ (adică funcționa la 1500 MHz care încă viețuiește și funcționează în locul meu de baștină), cu vreo 512 MB RAM și un HDD de 60 GB. Da, am fost Intel-hater mult timp, nici nu am vrut să aud de Pentium 4 când a apărut și bine am făcut. Aceea și chiar și o bună perioadă înainte, a fost perioada “piraților”, de la care obțineai o listă txt sau xls (cei care se respectau foloseau ctf - Catalog File) cu câteva mii de cd-uri. Veneau cu lista pe hârtie, îți făceai calculul de acasă să vezi ce intră pe câte CD-uri vrei, alegeai softuri, jocuri (dacă aveai bani luai full CD, dacă nu variante rip > setup.bat > arhive UHA și mâncai bine de prânz până când se termina de dezarhivat) și muzică. Ei erau un fel de trackere de torente din ziua de azi. Vedeai pe listele lor ultimele apariții dar plăteai pentru astfel de “servicii”. Prețurile nu erau mici, cred că dădeam 60000 sau 70000 pe un CD iar în magazine se găseau cu 80000, bineînțeles, tot piratate. Cel mai mult succes îl aveau jocurile pentru că apăreau des, altă sursă pentru ele nu exista iar dial-up-ul celor mai mulți nu era nici pe departe suficient. Bineînțeles, ceea ce făceau ei nu era legal și unii au suferit din cauza asta (nu foarte rău, ce-i drept). De asemenea, puțini aveau CD writer, care costa o avere atunci. Cunoșteam mai mulți “pirați” și știam și ce viteză au writer-ele lor. Mulți creșteau prețul doar pentru că scriau CD-urile mai repede. Și, pentru că multiplicarea prin metoda aceasta era prea costisitoare, tot pe atunci exista și obiceiul “plimbatului cu hardul”. Scoteai hardul și mergeai la prieteni. Îl montai în calculatorul lor, dădeai ce aveai tu, luai ce aveau ei. Interesant e că atunci măsura timpului de transfer nu era un factor considerabil pentru că mult mai mult se pierdea în maxi-taxi… Am schimbat cel puțin vreo 3 panglici ATA distruse din cauza atâtor harduri câte au trecut prin ele.

Cu vreo doi ani înainte de terminarea liceului s-a instalat și o rețea în bloc, la care am participat, împreună cu doi vecini de vârsta mea. Era unul mai mare, care se pricepea mai bine și care m-a uimit când a scos, ca din fund, parcă, adresele cu 192.168 și care a mufat cablurile de rețea între cele 3-4 calculatoare cât a avut rețeaua inițial. Nu știam nimic despre rețele și eram foarte frustrat când citeam despre atâtea programe și tehnologii pentru rețea iar acum începeam să învăț. Am învățat mai repede decât ceilalți astfel că am am ajuns să le accesez calculatoarele prin rețea înainte ca ei să învețe ce înseamnă securitatea. Acum puțină vreme am văzut cablul pe care îl avusesem doi ani și am văzut cât de prost era mufat. De asemenea, tot atunci mi-am dat seama că noi am făcut o buclă cu switchuri care nu știau STP pentru că așa credeam noi că rețeaua o să meargă mai bine. Culmea e că a mers ani de zile așa, deci dacă învățați la CCNA că buclele STP îngenunchează o rețea, să știți că dacă un swich Cisco nu poate să evite acest lucru, un swtich incredibil de ieftin s-ar putea să meargă.

Eu eram un fel de “provider” al rețelei pentru că aveam acces la “pirați” și aveam mulți prieteni cu care făceam trafic de harduri. Pentru că sharingul funcționa infect în XP (SP1 sau SP… nimic) și mai mult decât infect în Windows 98, am învățat despre servere FTP, le-am făcut conturi celor care vroiau acces și acum puteam să urmăresc ce face fiecare, puteam să limitez și puteam să tai macaroana cui vroiam. Mai mult decât atât, tot blocul a învățat să folosească Windows Commander și să se conecteze la FTP (pe atunci nu era Total). Și așa am inventat eu AAA-ul Am avut o lună cu 1 TB trafic de upload. Membrii rețelei erau din ce în ce mai numeroși, dar HDD-ul meu de 120 de GB de atunci era “on fire”.

Bineînțeles, de la o vreme nu mai foloseam dial-up-ul pentru că devenise scump dar acceptabil internetul prin cablu de la Astral. Nu am fost printre primii care și-au instalat așa ceva pentru că era inițial prea scump, deci nu am prins perioada în care ei ofereau 64Kbps, ci am trecut direct la 128Kbps. Rețeaua care într-un final ajunsese la vreo 30 de oameni avea și ea acces la internet, dar toți ieșeau printr-un singur abonament ca al meu, deci viteza era infectă, iar când ți se deconectează mIRC-ul din cauza timeout-ului atunci poți să folosești cuvântul “infect” cu siguranță. Am rămas pe abonamentul meu separat pe care plăteam o grămadă de bani iar viteza nu era nici pe departe cea maximă. Totuși îmi făceam rost singur acum de tot ce aveam nevoie. Astral asigura viteza maximă doar metropolitan, între abonații din oraș. Chiar și așa, aveam tot maximul din contract dar acest lucru se putea schimba cu o mică șpagă pe care nu am dat-o, așa că am rămas să trag cu 16 sau 32 KB/s (hm, acum am viteza asta pe EDGE…). Vechii “pirați” incepeau acum să ofere pe gratis ceea ce aveau, prin servere FTP și conexiuni care suportau lejer chiar și 20 de abonați simultan.

Prin liceu am mai colaborat cu Inspectoratul Școlar Județean din Galați pentru care am făcut niște pagini web, un CD de prezenare, am mai ajutat și la câteva operațiuni de mentenanță și datorită acestor activități am învățat un pic mai multe despre rețele, am învățat web design, apoi web development și Flash. De asemenea, aveau o conexiune foarte bună la internet, cea mai rapidă pe care o √ăzusem vreodată, și datorită ei m-am îmbogățit cu mult software. De asemenea, am cunoscut și mulți oameni simpatici acolo.

Exact înainte de a pleca la facultate am luat un calculator nou (ca să rămână unul și acasă), un AMD64 3000+, 1 GB RAM, 250 GB HDD și un GeForce 6600 GT. Configurația aceasta a fost denumită drept “avion” de tipul de la magazinul de calculatoare. Și, într-adevăr, placa video a fost de mare “folos” mai ales în primul semestru de facultate, când nu aveam acces la Internet prin apartamentele în care am stat cu chirie.

Despre capitolul facultate și calculatore nu am să scriu pentru că nu s-a întâmplat nimic memorabil datorită facultății. După anul 2 mi-am cumpărat un laptop, un Dell Inspiron 6400 cu un Core2 Duo la 2.0 GHz, 1 GB RAM care s-au făcut 2 și apoi 4 și un HDD minuscul de 120 GB. Dell-ul încă funcționează impecabil, deși arată ca trecut prin război. Mi-am cumpărat un PDA pe care acum îl folosesc cu succes pe post de GPS și ebook reader și am primit un Ipod nano 4th gen. În fine, la sfârșitul facultății am primit un MacBook Pro de 15″, unibody, modelul nou (cu slot de card), procesor la 2.66 GHz, 4 GB DDR3 la 1066 MHz și 500 GB alături de un Ipod Touch.

Cu alte cuvinte, în 12 ani am crescut:
- frecvența cumulată a procesorului de 44.3 ori
- capacitatea memoriei RAM de 512 ori
- frecvența memoriei RAM de 32 de ori
- capavitatea HDD-ului de 500 de ori
- memoria plăcii video de 6000 de ori
- viteza maximă de acces la internet/rețea de 1.7 milioane de ori

Mulțumesc pentru răbdare

Destul de devreme, prin școala primară, am primit acasă un Commodore 64, adus din Norvegia (povestea asta ar trebui să o spuna altcineva). Commodore-ul nu avea hard disk, dar avea un sertar cu vreo 100 de dischete mari și o unitate floppy mare și ea cât sertarul cu dischete. Fără să exagerez, cred că acela a fost calculatorul pe care l-am chinuit cel mai mult dintre toate câte am avut. Era în primul rând al meu și era… un fel de… PC. Se lega la televizor, care era resursă comună între mine și părinți iar în încercarea de a evita conflictele am devenit un copil rău care nu se mai culca la amiază după ce venea de la școală pentru că stătea și butona calculatorul până când se întorceau părinții de la serviciu. Pe dischetele acelea erau vrute și nevrute. În primul rând jocuri, apoi editoare de text al căror sens începeam să îl înțeleg, putând să creez fișiere text și să le salvez pe dischete, ceva limbaje de programare pe care nu aveam de unde să le învăț, deși știam că așa se “fac programele” și puține programe utilitare. Era chiar și un joc porno pe acolo…

Mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu interfața sa text, care era destul de non-user-friendly, cel puțin pentru cineva care de-abia trecea în clasa a treia. În cele din urmă am reușit să descoperim toate comenzile strict necesare pentru a lista ce se află pe o dischetă, a copia și a rula programe. Mergea incredibil de încet dar devenise atât de popular și de interesant încât începusem să aduc colegi de la școală pentru a ne juca pe el, decizie destul de proastă, după cum s-a dovedit ulterior, din cauză că eu nu fusesem încă învățat că sunt copii care mai și fură…

Commodore-ul a început să prindă praf în ziua în care pe ușă a intrat un Pentium la 120 MHz, un adevărat exemplar al “ultimului răcnet” pentru perioada când eram în clasa a patra. A costat aproximativ 1000 de dolari iar dolarul cred că era cam 4000 de lei. Avea 8 MB RAM dar primise pe loc un upgrade la 16 MB. Hard disk-ul de 1 GB cred că a fost singurul hard disk ce mi s-a părut într-adevăr încăpător în toată perioada în care l-am folosit. Ce îmi mai plăcea la acel calculator era un buton de Turbo de pe carcasă pe care mulți cred că l-au prins pe la numeroase modele și care dubla numărul megahertz-ilor afișați pe carcasă (da, afișați!). Din păcate, însă, skill-urile de atunci nu îmi permiteau să fac diferența dintre întârzierile datorate I/O-ului și întârzierile datorate procesorului și nu am putut niciodată să testez dacă efectul acelui buton era mai mult decât unul psihologic, așa că l-am lăsat totdeauna apăsat. De asemenea, spre fericirea mea, a venit cu Windows 95 preinstalat (pe care aproape nimeni nu îl mai văzuse până atunci) și o grămadă considerabilă de jocuri DOS: The Secret of Monkey Island, Pinball, Push (cel cu piesele de domino) precum și o serie de jocuri care ucideau tastatura: Prehistorik 2, Raptor, Hocus Pocus, Descent.

Calculatorul fusese cumpărat de la o firmă din Brăila, Procons, pentru că în Galați nu exista nicio firmă de calculatoare. La vreo șase luni după aceea am luat, tot de la ei, ceea ce se numea în toate ofertele (care, între timp, ajunseseră și prin Galați) “kit multimedia”. Kitul multimedia era constituit dintr-o unitate CD-ROM, placă de sunet și boxe. Nu îmi mai amintesc ce marcă era unitatea optică, dar era 18x, deci n-am prins tehnologia chiar din fașă. Cu placa de sunet am avut primele probleme serioase pentru că avea un driver necorespunzător sau prost instalat încât mă lăsa fără sunet în jocuri când mi-era lumea mai dragă și m-am chinuit așa cam un an pentru că nu știam ce să îi fac și nici nu aveam pe cine să întreb. Țin minte că am rejucat toate jocurile pe care le aveam doar ca să le aud muzica. Mi se părea ceva extraordinar.

Tot atunci mi-au cumpărat ai mei cartea “Computer games for dummies”, editată de Teora în limba româna. Vorbea despre impactul jocurilor, despre efectul lor psihologic, dar se vedea că era scrisă de un maniac căruia niciun fel de dependență de jocuri nu i se părea ceva greșit. Cel mai important lucru era că în carte se găsea și un CD, care a fost și primul CD pe care l-am avut, văzut și pe care am pus mâna. Am avut cartea de dinainte de a avea unitate CD-ROM și îmi amintesc și acum că odată la câteva zile scoteam cu maaare gria CD-ul din învelitoarea lui de plastic, ca să mă uit la el, ca la o minune. CD-ul avea pe el câteva sute de jocuri shareware, aproape toate pentru DOS, deci pe atunci puteai să bagi 100 de jocuri într-un calculator fără să se împută Windows. Am jucat în disperare cam tot ce am găsit pe CD-ul acela. Cu timpul începeam să învăț mai multe și deja știam să îmi setez placa de sunet pentru jocurile DOS. Sound card: Sound Blaster 16, port 220h, IRQ 1, DMA 5… mai ține minte cineva?

(va urma)